Activista turcă Oral Nalan poate fi eliberată. Femeia condamnată la 30 de ani de închisoare nu va fi extrădată în Turcia

Activista turcă Oral Nalan poate fi eliberată. Femeia condamnată la 30 de ani de închisoare nu va fi extrădată în Turcia
Publicat: 21/07/2017, 03:22
Actualizat: 28/09/2018, 19:15

„Revocă măsura arestării provizorii în vederea extrădării dispusă față de persoana extradabilă Oral Nalan prin încheierea din data de 8.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (…). Dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile de sub puterea mandatului de arestare (…) emis de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 851/59/2017 la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în decizia luată, joi, de Curtea de Apel Timișoara.

Decizia nu e definitivă și are drept de contestație în termen de 48 ore de la pronunțare.

Potrivit presei timișene, femeia care venea din Ungaria și mergea spre Bulgaria a fost oprită, în 8 iulie, în Vama Nădlac din județul Arad. Pe numele femeii exista un mandat de arestare emis de Interpol, pentru o condamnare la 30 de ani de închisoare, sub acuzația de terorism, pronunțată în Turcia.

Mass media susține că femeia avea asupra ei un document de călătorie emis de regatul Belgiei în baza Convenției din 1951 privind statutul refugiaților și intenționa să ajungă la Varna împreună cu fetița sa de 10 ani și cu un grup de prieteni.

Femeia a fost reținută și a prezentată în fața unui procuror din Timișoara, care a înaintat dosarul unui judecător, cerând arestarea preventivă, în vederea extrădării în Turcia.

Fugită din Turcia după condamnarea sa, în 2012, Oral Nalan, activistă pentru drepturile omului, a obținut statut de refugiat politic în Belgia. În ultimii cinci ani, femeia a trăit la Bruxelles.

Osman Koray Ertas, ambasadorul Turciei în România, declara că Oral Nalan este căutată de Turcia pentru legături cu o „grupare teroristă de extremă-stânga”.

Potrivit cotidianului belgian „De Standaard”, Oral Nalan (38 de ani) a fost reținută pe 8 iulie când venea din Ungaria și se îndrepta spre Bulgaria, împreună cu un prieten, Rusto Tunc, și cei doi copii ai lor.

Conform Convenției de la Geneva, Oral Nalan are, ca refugiat, dreptul la aceeași protecție consulară a Belgiei ca o persoană de naționalitate belgiană.

„Am informat România prin canalele noastre diplomatice că Nalan Oral are statut de refugiat în Belgia”, a declarat Didier Vanderhasselt, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Belgiei.

Oral Nalan este activă în mai multe organizații kurde din Belgia, inclusiv Casa Poporului Kurd și Uniunea Femeilor Socialiste (SKB).

Autoritățile turce tind să considere că mișcările socialiste kurde au legătură cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație separatistă considerată drept teroristă în Turcia, dar și Uniunea Europeană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×